Familii mici si multe sau puternice… si mai putine decat „multe”

Inscrie-te pe canalul nostru de YouTube!

Daca pana in urma cu cativa ani apicultorii erau convinsi ca iernarea trebuie facuta cu familii puternice, in ultimul timp am vazut un curent care propovaduieste iernarea coloniilor mici. De parca vrem sa le facem in ciuda americanilor si canadienilor care baga la iernat colonii care comparativ cu ale adeptilor acestui curent, le putem numi familii de productie in plin sezon.

Salutare tuturor, sunt Radu Pandrea. Probabil o parte din vina pentru aceasta situatie ar trebui sa mi-o asum … nu de alta, insa in urma cu vreo doi ani am prezentat niste nuclee care se puteau transforma in stupi pe 6 rame, niste custi pentru iernarea matcilor, stupi de 6 rame din poliuretan … si toate au fost prezentate ca alternativa pentru iernarea matcilor.

Ceea ce nu am precizat este faptul ca alternativele de iernare in Romania a matcilor imperecheate tarziu ar fi trebuit sa le prezint doar specialistilor in reproductie, care cauta permanent sa-si imbunatateasca aceasta parte a activitatii.

Azi, pe scurt la Sfatul Zilei:

1. Amintim cauzele care ii imping pe unii sa ierneze colonii slabe

  • Aplicarea unor tehnologii gresite sau incomplete
  • Dorinta de a avea un numar cat mai mare de colonii

2. Ce se intampla cu coloniile slabe in perioada noiembrie-mai comparativ cu coloniile puternice

Noiembrie:
Coloniile slabe pe 3-5 rame (2-4 intervale)

  • se strang in ghem si consuma aprox 500 grame miere
  • in caz ca nu au gratii de urdinis, vor fi invadate de soareci
    Coloniile puternice 7-10 rame (6-9 intervale)
  • se strang in semighem si consuma tot 500 grame miere
  • se pot apara impotriva daunatorilor

Decembrie:

Slabele

  • ajung in partea de sus a ramelor si consuma aprox 700 grame miere. Strang ghemul pe maxim 2 intervale.

Puternicele

  • se strang in ghem in partea de jos a ramelor, sub miere si consuma tot vreo 700 grame miere

Ianuarie

Slabele

  • Muta ghemul in lungul intervalelor pe care au format ghemul si consuma peste 1 kg de miere. O parte din albine ramane in urma ghemului si mor.

Puternicele

  • incep miscarea ascendenta in zona in care au format ghemul. Consuma in jur de 1,5 kg de miere si isi incep ponta.
  • In cazul unei ferestre de iarna, ies la zbor de curatire. In functie de conditiile climatice, aceasta iesire poate fi buna sau nu. Personal nu o recomand.

Februarie

Slabele

  • O parte dintre coloniile slabe, mor din diverse cauze (nu reusesc sa treaca pe alte rame, pierd treptat albine pana cand raman o mana de albine . Urmele de diaree

Puternicele

  • Eclozeaza prima generatie de albine tinere.
  • Migreaza pe alte rame
  • Ies la zbor de curatire in caz ca prind o fereastra de iarna, intensifica ponta

Martie

Slabele

  • Unele dispar. Altele isi pierd matcile. Cele care raman, incep ponta. Unele trebuie unificate. Reusesc sa iasa si ele la zborul de curatire

Puternicele

  • Eclozeaza generatia 2 si 3, schimba albina de iernare, consuma 4-5 kg de miere, ponta creste exponential

Aprilie

  • Slabele ramase ajung pe 2 maxim 4 intervale
  • Puternicelor li se pun magaziile

Va las pe voi sa va ganditi ce se intampla in luna mai cu cele slabe si ce se intampla cu cele puternice.

Parerea ta conteaza